Tudor Gheorghe la concertul rapsod si lautar

Prin 1853 Constantin Negruzzi scria:

«La masă beau adesea vin străin,
Tocai, Bordo, Şampanie iubesc.
Iar mai ales prefer vinul de Rin,
Dacă nu am Cotnar şi Odobesc;
Când însă am, deşert pline pahare,
Apoi încep să cânt vreo manea,
Şi sunt tot beat cât ţin zilele-amare!
Eu sunt român, mi-e dragă ţara mea!»

E clar! Stăm pe loc. Tot ce-i românesc nu piere! Nici maneaua, nici şoselele stricate. Iată ce mai scria Negruzzi în aceeaşi poezie: „Eu sunt român”:

«Laudă mulţi pe francezul voios,
Pe mândrul rus, pe neamţul regulat,
La dânşii, spun, că-i bine şi frumos
Dar, fraţii mei, eu oricât am umblat
Pe drumuri lungi, cu şine ferecate,
Nu mă ’nvoeam şi vreţi să ştiţi de ce?
Pentru că-mi plac şoselele stricate.
Eu sunt român, mi-e dragă ţara mea.»

Constantin Negruzzi – Eu sunt român…
În august 1853, Constantin Negruzzi povestea despre țara sa, România.

Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut,
Pământul tău e bine-a nu uita;
Oricui e drag locul ce l-a născut.
Eu, frații mei,’ori unde-oiu căuta,
Nu mai găsesc ca dulcea Românie,
De-o și hulesc câți se hrănesc în ea
Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,
Eu sunt Român, și-mi place țara mea,

Laudă mulți pe Francezul voios,
Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat,
La dânșii, spun, că-i bine și frumos;
Dar, frații mei, eu oricât am umblat
Pe drumuri lungi, cu șine ferecate,
Nu mă ‘nvoeam și vreți să știți de ce?
Pentru că-mi plac șoselele stricate.
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.

Străine țări îmi place-ades să văd.
Dar sunt sătul lumea de-a colindă;
In țara mea de-acuma voiu să șed;
Căci, frații mei, ori unde voiu umblă,
N’o să găsesc acea bună primire
Ce m am deprins în țară-mi a vedea;
Și în străini e rece găzduire!
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.

Tânăr eram și sărutam cu-amor
Căpriii ochi sburdatecei Dridri
Ea mă vându și eu voiam să mor,
Când mă ‘ntâlnì o blondă milady;
Dragostea ei scăpă a mele zile,
Dar mă ‘nghieță, și mă ‘ncălzi abia
Dulcele-amor româncelor copile…
Eu sunt Român, îmi place țara mea.

La masă beau adesea vin străin,
Tocai, Bordo, Șampanie iubesc.
Iar mai ales prefer vinul de Rin,
Dacă nu am Cotnar și Odobesc;
Când însă am, deșert pline pahare,
Apoi încep să cânt vre-o manea,
Și sunt tot beat cât țin zilele-amare !
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea!

Chiar dacă poezia a fost scrisă acum 159 de ani, versurile ei sunt cât se poate de actuale. Se pare că unele lucruri nu se vor schimba niciodată…

This entry was posted in Cultura. Bookmark the permalink.